10 misionari americani au fost opriţi vineri la graniţa cu Republica Dominicană pe când încercau să scoată din Haiti-ul devastat de cutremure un grup de 33 de copii.
Misionarii au declarat că intenţionează să-i ducă pe copii la un orfelinat din Republica Dominicană. Dar "misiunea" americanilor a părut suspectă şi au fost reţinuţi, mai ales după ce s-a descoperit că mai mulţi dintre copii nu erau orfani şi că aveau părinţi sau rude apropiate în viaţă.
Misionarii, cinci bărbaţi şi cinci femei, au fost reţinuţi şi, din cauza lipsei unor interpreţi, abia joi au fost chestionaţi oficial. Au fost acuzaţi oficial de răpire şi riscă ani grei de închisoare.
De altfel, Jean-Max Bellerive, Prim-Ministrul haitian, i-a şi etichetat pe misionarii americani drept "răpitori".
Cutremurul din 12 ianuarie din Haiti a provocat "cea mai gravă criză de protecţie a copiilor văzută vreodată", din cauza numărului mare de orfani şi copii separaţi de părinţii lor. Potrivit oficialilor UNICEF, riscul traficului de copii, cu copii vânduţi în condiţii asemănătoare sclaviei sau adopţiile ilegale şi traficul de organe este mai mult decît semnificativ. Aproape 4 haitieni din 10 au vârste sub 14 ani, iar înainte de seism trăiau deja în orfelinate 300 de mii de copii.
După cutremurul din ianuarie, mai atrage atenţia UNICEF, numărul copiilor fără părinţi, neînsoţiţi sau separaţi de părinţi a crescut vertiginos.
Vă amintim că până la data de 23 februarie puteţi ajuta participînd la teledonul "Haiti - copiii haosului" înfiinţat de Realitatea TV şi UNICEF. Pînă în prezent, românii au donat 480 de mii de euro pentru cele mai vulnerabile victime ale cutremurului din Haiti, care a ucis peste 200 de mii de oameni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M