"În contextul în care e tot mai puţin probabil ca în următorii ani să asistăm la creşteri semnificative pe multe dintre pieţele dezvoltate, companiile se orientează tot mai mult către pieţele cu creştere rapidă, ca sursă de venituri pentru viitor", potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă Ernst & Young.
Astfel, directorii financiari sunt în dificila situaţie de a gestiona un echilibru complex al investiţiilor pe două pieţe cu caracteristici foarte diferite, cu profile diferite în privinţa raportului risc/profit şi cu performanţe diferite.
Conform studiului, alocarea echilibrată a investiţiilor într-un moment în care concurenţa pentru capital este atât de acerbă, le impune directorilor financiari să se concentreze pe o strategie de comunicare care să asigure investitorii că echipa de management deţine controlul asupra acţiunilor dezvoltate pe aceste pieţe
Un sondaj realizat de Ernst & Young la nivel mondial arată că două treimi dintre cei 750 de CFO chestionaţi au răspuns că nu cred că organizaţia lor asigură o alocare echilibrată de resurse între pieţele dezvoltate şi cele în creştere rapidă.
În acelaşi timp, un procent similar din cei intervievaţi consideră foarte dificil de transmis un raport de prognoză suficient de pertinent către investitori atunci când se decide alocarea investiţiilor pe aceste pieţe.
Iată cele10 lecţii menţionate în studiu pentru directorii financiari aflaţi într-o astfel de situaţie:
- Asiguraţi-vă că alocarea investiţiilor poate susţine aşteptările de creştere din pieţele respective.
- Chiar dacă pieţele emergente sunt atractive, nu neglijaţi pieţele dezvoltate.
- Prioritizaţi pieţele, în funcţie de oportunităţi şi riscuri, dar asiguraţi-vă şi opţiuni de refacere a alocărilor de investiţii dacă va fi cazul.
- Ţineţi cont de faptul că profilul de risc al unei investiţii poate varia în timp – aceasta vă va permite să faceţi doar ajustări de cash-flow în funcţie de risc, fără să fie nevoie să schimbaţi şi rata de actualizare.
- Reducerile de investiţii se pot dovedi la fel de dificile precum creşterile de investiţii.
- Criteriile de performanţă ale investiţiilor în pieţele emergente trebuie modificate în timp: după consolidarea poziţiei pe piaţă, când se urmăreşte creşterea şi cota de piaţă, ele trebuie să reflecte eficienţa investiţiei.
- Relaţia cu investitorii trebuie să urce în lista de priorităţi din agenda directorilor financiari.
- Fiţi pregătiţi să înţelegeţi diferenţele dintre tipurile de investitori cu care lucraţi şi să răspundeţi cât mai adecvat aşteptărilor lor, la fel de diverse.
- Folosiţi metode consecvente de luare a deciziilor de alocare a investiţiilor ca să-i asiguraţi pe investitori că suprizele vor fi minime.
- Prezentaţi investitorilor informaţii în mod echilibrat: prea multe, vor creşte nervozitatea iar prea puţine riscă să inducă volatilitate în preţul acţiunilor.
CFO trebuie să fie pregătiţi pentru nervozitatea investitorilor ca urmare a expunerii la două pieţe cu creşteri diferite şi să aibă în vedere o comunicare mai personală cu aceştia
Directorii financiari trebuie să fie pregătiţi pentru relaţia cu un nou tip de investitor, cu un apetit diferit pentru risc.
Marea majoritate a celor chestionaţi (84% dintre CFO şi 63% dintre investitori) cred că creşterea nivelului de risc şi a volatilităţii profitului în urma investiţiei asociate cu intrarea pe pieţele cu creştere rapidă va atrage după sine o nervozitate sporită în rândul investitorilor.
Pentru a preveni această nervozitate, directorul financiar va trebui să prezinte cât mai clar strategia companiei şi să-i ţină permanent informaţi pe investitori depre stadiul de dezvoltare al acestei strategii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M