Sute de clădiri din oraşul Slave Lake, din nordul provinciei Alberta, inclusiv sediul Primăriei şi al poliţiei, au fost distruse de flăcări, relatează CNN. Nu există informaţii privind eventuale victime.
"Este extrem de devastatoare, pierderea noastră. Este greu de exprimat", a declarat primarul Slave Lake, Karina Pillay-Kinnee.
Incendiul de vegetaţie a izbucnit la est de oraş, după care s-a împărţit în două şi a înconjurat localitatea, a explicat un oficial local pentru Edmonton Journal. Vântul, ce bate cu până la 100 de kilometri pe oră, alimentează flăcările.
Circa 200 de pompieri se luptă cu focul şi mai mulţi urmează să ajungă în zonă, potrivit autorităţilor.
Slave Lake se află la 250 de kilometri nord-vest de capitala provinciei Alberta, Edmonton, şi are o populaţie de 9.851 de persoane. Principalele resurse din zonă sunt petrolul, gazul şi lemnul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M