1 Iunie - ziua copilului din noi
Realitatea TV
În România, există Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC). Misiunea ANPDC este de a monitoriza respectarea drepturilor tuturor copiilor şi de a lua toate măsurile "pentru a contribui la crearea unei societăţi demne pentru copii, implicând în acest proces autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, societatea civilă, părinţii şi copiii".
Ziua Copilului a început să fie sărbătorită din 1925, când, la Geneva, a avut loc o conferinţă mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor. Reprezentanţii celor 54 de ţări participante au elaborat Declaraţia privind Protecţia Copilului, axată pe combaterea sărăciei, a exploatării copiilor şi pe numeroase aspecte legate de educaţie.
În urma acestei întâlniri, mai multe state participante au convenit să desemneze o Zi a copilului, zi ce a fost sărbătorită pentru prima dată la San Francisco, în acelaşi an, pe 1 iunie.
Sărbătoarea a fost instituită pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă minorii, în special cei din ţările comuniste. La 20 noiembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului şi, 35 de ani mai târziu, la aceeaşi dată, Convenţia privind Drepturile Copilului. După semnarea Convenţiei, UNESCO a stabilit ca data de 20 noiembrie să fie Ziua Universală a Copiilor.
Cu toate acestea, în unele state ca Japonia, Turcia şi Brazilia, Ziua Copilului este sărbătorită în funcţie de istoria naţională a respectivei ţări.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3497 RON 





Clujul in Realitate 15.02.2012
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 18.10
Escrocherii pe Facebook
FRF, cianura si banii - cum a vandut Mircea...
PROGNOZA METEO 16 februarie
Incendiu puternic pe Centura Capitalei:...








Feedback

