În urma discuţiilor cu şeful statului, pe tema votului uninominal şi pe tema pactului naţional pentru educaţie, Emil Boc a anunţat - într-o conferinţă de presă - că susţine propunerile preşedintelui.
"Partidul Democrat, aşa cum am promis înainte de referendum, va acţiona în conformitate cu voinţa poporului şi va depune la Parlament un proiect de lege", a declarat Boc. "Proiectul de lege a fost depus, iar cei patru milioane de români, care au spus "da" pentru votul uninominal, au acum o voce care îi reprezintă în Parlament", a mai spus acesta.
Emil Boc a precizat că PD va reprezenta cei 90% care susţin votul uninominal, dar nu vrea să-şi asume paternitatea acestuia. De aceea, liderul democrat a invitat toate formaţiunile politice, mai ales PSD-ul, care are la rândul său un proiect de lege, să colaboreze în interesul naţional. "Diferenţele între proiectul nostru şi cel al PSD-ului nu sunt majore şi pot fi discutate, astfel încât proiectul legii uninominalului în două tururi de scrutin să poată fi adoptat", consideră Boc.
PD susţine şi pactul naţional pentru educaţie pe termen mediu şi lung. "Guvernele vin şi pleacă, dar educaţia trebuie să rămână, indiferent de calitatea actorilor de la minister", a mai spus Boc, care consideră ca trebuie văzut interesul elevilor.
Boc: Suntem dispuşi să colaborăm cu partidele pentru varianta noastră de uninominal
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:02
Ultimul update: 29 Noiembrie 2007 12:02
Ultimul update: 29 Noiembrie 2007 12:02
| Vot: |
0
|
| Video (2) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Emil Boc motivează că parlamentarii PD-L au votat modificările Legii Retrocedărilor din raţiuni practice
Vineri, 18 Iulie 2008 17:09
Comentariile cititorilor
10. Francine
Vineri, 30 Noiembrie 2007 21:04
| Raspunde la comentariu
9. a fost odata unul IANUS, cel cu 2 fetze ...
Vineri, 30 Noiembrie 2007 15:23
8. cw
Joi, 29 Noiembrie 2007 20:38
7. Victor
Joi, 29 Noiembrie 2007 19:05
6. vizionaru'
Joi, 29 Noiembrie 2007 18:59
5. Stefan A. Iordache
Joi, 29 Noiembrie 2007 16:53
4. un grup de neuroni
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:58
3. Baronul
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:38
2. Mumu
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:37
1. Anonim
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:28
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
V. Ponta: Geoană nu va sesiza CCR, iar Antonescu nu ar trebui să implice justiţia în politică
Astazi, ora 11:39Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu va sesiza CCR privind un conflict constituţional în legătură cu desemnarea premierului, a spus Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului. Mai mult, spune Ponta,...
R. Fenechiu (PNL): Vom avea Guvern după alegerile prezidenţiale. Până atunci nu
Astazi, ora 11:33Imediat după alegerile prezidenţiale vom avea un prim-ministru. Până atunci nu. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, la Realitatea FM.
Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
Astazi, ora 10:44Deputaţii se pregătesc să dea undă verde guvernului condus de Emil Boc să vină în Parlament cu un proiect de buget. Plenul Camerei Deputaţilor dă astăzi votul final pentru modificarea legii privind funcţionarea Guvernului....
M. Geoană: Severin are şanse să devină Înalt Reprezentant al UE pe probleme externe
Astazi, ora 08:47Adrian Severin are şanse mari să obţină a treia funcţie ca importanţă în Uniunea Europeană, crede Mircea Geoană. Preşedintele socialiştilor europeni, Martin Schulz, spune că şansele lui Severin depind în mare măsură de...
Cele mai CITITE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (8596)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (8447)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (5968)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (5388)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (5121)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu (3.92/5)
- Geoană l-a desemnat pe Meleşcanu să conducă Senatul trei zile, cât timp el va fi în concediu (3.8/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3.64/5)
- PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu (3.48/5)
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii (2.8/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (369)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (256)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (220)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (196)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (142)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
- Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- DN1 a fost blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cele mai multe noi cazuri de gripă porcină au fost depistate în Bucureşti
Astazi, ora 12:20În ultimele 24 de ore patru cadre medicale au fost confirmate cu gripa porcină, numărul total al cazurilor de îmbolnăviri din România ajungând la 1001, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Bucureşti, judeţele Iaşi şi...
- Femeile sunt mai vulnerabile în faţa bolilor, potrivit OMS
- Sferturile Cupei, patru meciuri în trei zile
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România a depăşit 1.000, 94 de îmbolnăviri doar în ultimele 24 de ore
- Minintsrul Justiţiei spune că nu are nicio cerere de extrădare pentru Omar Hayssam
- Croaţia înregistrează al doilea deces din cauza gripei porcine
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia
















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed